Despre Noi

Suntem un grup de consultanți calificati în diverse domenii de activitate

Suntem un grup care oferă servicii de consultanță pe diverse nișe, astfel încât accesul la fonduri europene să fie cât mai facil pentru beneficiar.
Servicii complete, de la idee până la implementare și monitorizare.

Despre Noi

Preluăm proiecte in consultanță doar după o evaluare precisă a șanselor de acceptare la finanțare.

Ne mândrim cu o rată mare de succes, iar acest lucru ne obligă la o prima evaluare cât mai precisă și aprofundată, astfel încât să ne menținem procentul de succes peste 95%.

Datorită experienței noastre, am ajuns la concluzia că, pentru evitarea riscurilor generate de comunicarea defectuoasă, este necesară o echipa omogenă care să acopere toate aspectele legate de accesul la fonduri europene, dela prima întâlnire cu posibilul beneficiar, până la implementare.